0
0
De mult nu am mai fost prin Muntii Ciucas, mai ales dupa ce am reusit sa parcurg toata creasta intr-o singura zi, cu doi ani in urma. Am decis sa atingem varful, pornind de la o altitudine mai ridicata (1250m), adica din Pasul Bratocea. Ne-am asteptat sa fie zapada, asa ca am ales traseul in asa fel, incat diferenta de altitudine sa fie mai mica. Si bine am facut, pentru ca am avut parte de zapada din belsug, vreo 20 cm in padure, ajungand pana la 1-1.5m in gol alpin.
Am parcat in Pasul Bratocea, pe marginea drumului, in zonele de parcare delimitate. Parcarea era plina de masini, abia am gasit si noi un loc intr-un colt. Dupa o saptamana grea de munca, eram obositi si ne-am trezit cam greu, doar pe la 11:00 am pornit pe traseu, asa ca am prins si o ora de mers la frontala la intoarcere.
Pasul Bratocea marcheaza punctul de intalnire a giganti din Carpatii de Curbura: Muntii Ciucas si Muntii Grohotis. Pe dreapta (venind dinspre Bucuresti) pasului se afla o poteca de urcare in Muntii Ciucas, poteca care este marcata si cu un monument si are si o bariera. In stanga pasului este poteca care duce pe Grohotisul (1768m), dupa vreo 10km.
Noi trecem pe partea dreapta a drumului si facem intregul traseu pe banda rosie. Pe zapada nu ne-au ajutat foarte mult indicatoarele: pietrele si bornele erau acoperite de zapada, iar pe stalpi s-au format sculpturi de gheata, care ascundeau marcajele cu multa dibacie. Trecem de bariera si ne indreptam pe o ceata groasa spre Poiana Bratocea, la care ajungem si foarte repede, dupa doar cateva sute de metri de mers prin padure.
Se vad si formele stanii Bratocea prin ceata si urcam cu speranta ca o sa ajungem deasupra cetii la un moment dat si ca vom da de soare. Ceata prin care treceau razele de soare crea o atmosfera de basm, nu reuseam sa lasam telefoanele din mana, peisajul ne tot ingana sa ii imortalizam frumusetea. Orientarea a fost un pic mai grea, dar spre norocul nostru au trecut si altii inaintea noastra si erau urmele facute in zapada. Dupa ce am iesit din poiana si am inceput sa urcam spre releu am lasat ceata in urma si privelistea a inceput sa devina si mai frumoasa, aratandu-se varfuri din Muntii Grohotis si Tataru Mare.
De la releu se face o poteca pe dreapta, care ne poarta in sus, trece pe langa Coltii Bratocei si ne scoate dupa in jur de 1km pe Culmea Bratocea. Pe timp de vara deplasarea pe Culmea Bratocei este mai mult o plimbare, nu prezinta dificultati, poteca este larga si foarte vizibila. Pe timp de iarna se schimba radical lucrurile, chiar daca diferenta de altitudine este mica, avansam greoi. Poteca a fost batuta de altii inainte, deci orientarea este mai usoara, dar zapada ne pacaleste si ne face sa credem ca drumul este lin. Mersul pe aici seamana mai mult cu ruleta ruseasca, nu stii niciodata la ce pas ti se infunda piciorul si dai de o groapa si te trezesti in zapada pana la brau. Avansam ca niste copii zglobii, cazand din cand in cand in zapada si razand.
In ciuda dificultatilor privind deplasarea, de pe aceasta culme se vad asa de frumos toti muntii din imprejur. Ni se prezinta in totalitate Muntii Grohotis si incep sa se vada in departare Muntii Baiului si chiar si Bucegii. Din unele unghiuri chiar si Piatra Mare ne face cu mana. Incep sa se zareasca si tot mai multi muntii din Carpatii Orientali. Sa nu uitam totusi ca suntem in Carpatii de Curbura, pe dreapta putem admira Carpatii Meridionali iar pe stanga pe cei Orientali.
Dupa aproximativ 3km ajungem la intersectia de Tigaile Mari. Aici se intersecteaza banda rosie cu crucea rosie (poteca care vine din localitatea Babarunca si care trece si prin Poiana Teslei). Ne odihnim un pic aici, pentru a ne pregati sufleteste de urcarea care urmeaza.
De aici ne despart doar 50 de minute de varf, dar picioarele se resimt, dupa atat mers prin zapada. Drumul devine mai abrupt si dupa scurt timp se si ingusteaza. Drumetii care viziteaza Ciucasul sunt multi in general, dar nu ma asteptam sa fie asa multi si iarna. Noi fiind ultimii in aceasta aventura ne tot intalnim cu diverse grupuri care coboara si suntem nevoiti sa gasim metode creative de a ne ocoli unii pe altii pe aceasta poteca stramta. Cand se largeste poteca revine si zapada inalta, dar avem mai mult loc pentru a-i ocoli pe cei de pe contrasens si intr-un final ajungem si pe Varful Ciucas.
Coborarea se desfasoara exact pe acelasi traseu, diferenta evidentiandu-se cu picioarele care tremura de oboseala. In 30 de minute suntem inapoi la intersectia de la Tiglaile Mari iar dupa vreo ora si ceva coboram de pe Culmea Bratocea. Momentul in care am inceput sa intram in padure a fost si cel care ne-a facut sa scoatem lanternele frontale din rucsac, fara sa observam intunericul a coborat peste noi. Cel putin nu eram singuri pe traseu, am mai vazut lumina lanternelor si in spatele nostru si inainte noastra. Dupa nici o ora din acest punct suntem din nou la masina si incepem sa renuntam la hainele de munte si sa revenim la hainele de “civili”.
| Tip traseu | Dus-Intors |
| Distanta | 15km |
| Diferenta de nivel | 600m-700m |
| Dificultate | Usoara spre Medie vara, Medie sau Grea iarna |
| Timp de mers (fara pauze) | 7 ore |
| Punct de pornire | Pasul Bratocea |
| Parcare | Pe benzile special amenajate pentru parcare, pe marginea carosabilului in Pasul Bratocea |
| Timp de deplasare la inceputul traseului | 2 ore si 30 minute din Bucuresti |
