0
0
Mare parte din acest traseu l-am mai făcut și în 2024, când am parcurs jumătate din creasta Munților Baiului și am coborât în Bușteni. Același traseu, parcurs în condiții de iarnă, este destul de dificil, așa că ne-am mulțumit să vizităm vârful Cazacu, un vârf pe care mai fuseserăm de mai multe ori. Prima dată am ajuns aici atunci când ne propuseserăm să urcăm pe Baiul Mare, însă, din cauza zăpezii și a ceții dense, ne-am rătăcit și am ajuns pe Cazacu.
În Azuga parcăm mașina pe străduțele din jurul Bisericii Sfânta Treime, aproape de DN1, pe locurile de parcare amenajate de primărie. Se poate parca și în parcările amenajate de lângă gară sau se poate ajunge ușor cu trenul. Ne întoarcem apoi câteva sute de metri pe DN1, până la intrarea pe traseu, o potecă largă, marcată cu triunghi albastru.
Urcarea până pe creastă este destul de bine distribuită, cu un câștig de aproximativ 100 m diferență de nivel pe kilometru, ceea ce ne permite o viteză de deplasare bună, chiar dacă pe potecă este zăpadă. Există câteva zone puțin mai abrupte, atât la început, cât și la ieșirea în golul alpin, însă nimic foarte dificil sau tehnic. Traseul ar fi chiar monoton, dacă, pe măsură ce urcăm, nu ar începe să se vadă tot mai mult din Munții Bucegi, și ei, la rândul lor, înfășurați în ceață.
Urcarea până în golul alpin are o lungime de aproximativ 5 km și durează în jur de o oră și 40 de minute, față de o oră și 20 de minute, cât am parcurs vara. Ajunși pe Creasta Sorica, cotim spre stânga și ne îndreptăm către Vârful Sorica și Cabana Popasul Uriașilor. Pe creastă, zăpada este înghețată și devine tot mai alunecoasă, așa că ne oprim puțin după Popasul Uriașilor pentru a ne echipa cu gheruțe (mini-colțari). Cu acest „upgrade”, înaintarea devine mai ușoară, iar pașii sunt mai siguri, cu mai multă încredere.
De la Vârful Sorica, continuăm pe marcajul cruce roșie, care, în condiții de iarnă, este destul de greu de urmărit.
Până pe vârf mai avem de urcat aproximativ o oră, orientându-ne mai ales cu ajutorul aplicației Munții Noștri și urmând urmele lăsate de cei care au trecut înaintea noastră. Pe măsură ce câștigăm altitudine, ceața începe să se risipească, iar priveliștea asupra Munților Bucegi, aflați de cealaltă parte a DN1, devine tot mai amplă. După altitudinea de aproximativ 1600 m, ceața dispare complet, iar de sus, de pe creastă, se văd în zare toți munții din zonă, legați între ei de o adevărată mare de ceață.
Cu 10–15 minute înainte de vârf, trebuie să părăsim poteca marcată cu cruce roșie și să cotim spre stânga, pe o potecă nemarcată. Aceasta este destul de ușor de identificat: vara se vede clar, fiind bine bătătorită, iar iarna poate pune probleme doar dacă a fost viscol și zăpada a acoperit-o complet. Este un drum foarte popular, mai ales în rândul celor care urcă cu telecabina. Vârful este marcat de o cruce înghețată.
Din cauza vântului alpin foarte rece, nu am zăbovit prea mult pentru a ne bucura de peisaj; am făcut câteva fotografii și am pornit înapoi, pe același traseu.
Am coborât înapoi pe poteca marcată cu cruce roșie, pe care am urmat-o până la Vârful Sorica, iar de acolo am reintrat în pădure și am continuat pe marcajul triunghi albastru până la DN1. Coborârea, cu gheruțe, a fost mai rapidă: de la vârf până la DN1 am parcurs traseul în aproximativ 2 ore.
| Tip traseu | Dus-Intors |
| Distanta | 14-15km |
| Diferenta de nivel | 800m |
| Dificultate | Usora vara, Medie iarna |
| Timp de mers (fara pauze) | 5 ore |
| Punct de pornire | DN1 (din Azuga) |
| Parcare | Pe strazile din Azuga / Gara Azuga |
| Timp de deplasare la inceputul traseului | 2.5h din Bucuresti <1h din Brasov |
