
In cele ce urmeaza va prezint cel mai usor traseu catre cel mai inalt varf la Muntilor Piatra Craiului, varful care poarte numele La Om sau Piscul Baciului, care ne asteapta la altitudinea de 2238m. Pe cat de usor ni se par primii 5-6km (din 8km) din prima parte a traseului, pe atat de greu sunt ultimii doi, dupa ce trecem de Refugiul Grind 1. Traseul nu are parti tehnice, expuse, dar ultima bucata este solicitanta, abrupta si se desfasoara pe grohotis si pietre, asa ca trebuie sa avem grija sa nu ne accidentam sau sa nu ii accidentam pe altii, prin punerea in miscare, neintentionat, a unor pietre.
Pornirea se face din satul colinar Pestera, din zona de unde se termina asfaltul, din zona hotelului “Nobilis – Carpathian Residence”. De aici am pornit si anul trecut in tura catre Cabana Curmatura. Desi in GPS am setat ca destinatie Casa Folea, ne-am oprit mai devreme, acolo unde se termina asfaltul. Restul drumului am preferat sa il facem pe jos, pt ca e drum de macadam, stramt si nu exista zone de parcare publice.
Din zona parcarii, pana la marginea padurii am facut in jur de 15 minute de efort redus, si am fost rasplatiti cu privelisti superbe, dezvaludindu-se in zare Muntii Bucegi, pe stanga, satul colinar Magura pe dreapta, cu cateva case rasfirate pe dealuri si creasta Muntilor Pietrei Craiului in fata.
La marginea padurii, ne asteapta un panou cu harta zonei, un indicator cu sfaturi pentru evitarea ursilor si un stalp cu traseele care se pot face de aici. Anul trecut am urcat pe triunghi galben, prin Poiana Toanches, anul acesta urmam cruce rosie, care se continua pe drumul forestier, spre stanga.
Vom continua pe traseul marcat cu cruce rosie, pana in Saua Joaca, care ne asteapta la vreo ora distanta. La intrare in padure, dupa ce se termina satul Pestera, ocolim o bariera, iar de acolo avem 2 bucati de drum forestier, prin padure, si o poiana. La a doua poiana, suntem pe Saua Joaca, de unde mergem spre dreapta si urmam traseul marcat cu banda rosie, pana pe varf.
Urmatorul segment de drum, tot forestier, ne poarta din Saua Joaca pana in Saua Vladusca. 15 minute mai tarziu ne facem prezenta la o alta intersectie, cu poteca care, spre dreapta, duce la Cabana Curmatura sau chiar Varful Ascutit. Noi mergem spre stanga pe drumul forestier, inca 5-10 minute, pana ajungem la o alta intersectie, unde tinem directia stanga.
Poteca ne va purta, timp de 30 de minute, printr-o mica poiana, iar apoi pe o poteca stramta, plina de vegetatie, mai tarziu ne va scoate in cale o zona cu pietre, pe care ne facem incalzirea si intr-un final ne va scoate in poiana in care se afla Refugiul Grind 1.
Dupa o scurta pauza, in care ne-am odihnit un pic, ne-am hidratat si am servit o portie mica de carbohidrati, cu actiune rapida, am inceput urcarea spre varf. Poteca trece prin dreapta refugiului, si urca printr-o padurice la inceput, care se tot subtiaza, pe masura ce urcam. Urcarea este destul de abrupta, iar solul se transforma, treptat din pamant in grohotis.
Urcarea de la refugiu pana la varf, dureaza un pic sub doua ore. Desi creasta pare sa fie aprope, urcarea este lenta, abrupta si necesita multa grija. Din gol alpin, dupa ce se termina copacii, incepe zona de pietre/grohotis, unde trebuie sa avem grija la pietrele dislocate si mai exista si potentialul pericol de aluncare. Dupa vreo jumatate de ora, grohotiul se transforma intr-o zona de pietre mari, pe care trebuie sa urcam, uneori ajutandu-ne si de maini, pentru a avea mai multe puncte de sprijin.
Depasind si zona de pietre, ajungem pe varf, care este invaluit in pamant, dar urcarea este tot abrupta. De pe varf admiram tot lantul Muntilor Bucegi, Muntii Leaota, Muntii Iezer-Papusa si Muntii Persani, dar si localitatile din jur.
Ne mai plimbam un pic pe creasta, ne gasim un loc, pe langa poteca unde sa ne odihnim, varful este prea plin de drumeti. Coborarea se desfasoara pe acelasi traseu, la fel, avand grija la pietre si grohotis. Ca timp, coborarea nu este mult mai rapida decat urcarea, din cauza dificultatilor terenului si a oboselii deja acumulate. Pana la Refugiul Grind 1 am facut in jur de 1 ora si jumatate, iar pana la masina inca 2 ore.
| Tip traseu | Dus-intors |
| Distanta | 16km |
| Diferenta de nivel | 1100-1200m (altitudine cumulata) |
| Dificultate | Medie-Grea |
| Timp de mers (fara pauze) | 8 ore |
| Punct de pornire | Localitatea Pestera, Hotel “Nobilis – Carpathian Residence” |
| Parcare | Pe marginea drumului |
| Timp de deplasare la inceputul traseului | 3 ore si 30 minute din Bucuresti 1 ora si 15 minute din Brasov |