0
0
In lipsa de timp, in mica parte din cauza oboselii acumulate, care ne-a facut sa ne trezim mai tarziu si in mare parte din cauza instabilitatii vremii, am hotarat sa facem cel mai scurt traseu posibil pana pe Varful Vanturarita Mare (1885) din Muntii Buila-Vanturarita, care apartin de grupa Muntii Capatanii. In acest weekend predictiile de vreme au fost rele pentru muntii in care ne-ar fi placut sa ajungem, asa ca am cautat inspre vest. Muntii Fagaras si Parang erau imbracati in nori de ploaie, dar zona dintre ele parea promitatoare, asa am ajuns din nou la Buila-Vanturarita, loc in care nu mai fusesem de vreo 2 ani. Ultima oara vizitasem Varful Piatra, cu urcare din Pietreni.
Traseul incepe de la Schitul Pahomie, loc in care se ajunge in aproximativ 3 ore, cu masina, de la Bucuresti. Autostrada A1 ne poarta pana la Curtea de Arges, iar de acolo prin drumuri locale/judetene ajungem pe DN7, in zona localitatii Ramnicul Valcea. Traversam orasul spre vest si iesim pe drumul catre Baile Olanesti. In localitatea Cheia din Valcea, facem stanga, pe un drum stramt, printre case, care ramane fara asfalt dupa vreo 5km si care ne poarta de Valea Cheii, drumul forestier care duce la Cabana Cheia. Dupa vreo 6.5km de drum forestier, urmam drumul spre dreapta, care duce la Schitul Pahomie, dupa vreo 3km (nu pastram directia inainte). Drumul forestier, care are o lungime de 9.5km, se poate parcurge fara probleme in 30-40 de minute, si cu o masina normala, daca conducem cu grija, nu este nevoie de una 4×4.
Tot in aceasta intersectie ne intampina si un domn, care ne aduce aminte ca trebuia sa platim taxa de vizitare a parcului national, lucru de care uitasem in totalitate. Taxa se poate plati la fata locului si este de 5 lei/persoana. Din cauza ca nu am avut numerar la noi, am platit taxa mai tarziu, cand am prins un pic de semnal, si i-am trimis dovada padurarului. Biletele se pot achizitiona online la adresa: https://easy2visit.com/ro/parcul-national-buila-vanturarita/.
Am lasat masina pe marginea drumului forestier, cu vreo 200m inainte de schit, de teama ca nu vom gasi loc de parcare, dar s-a dovedit ca teama a fost nefondata, desi in dreptul schitului nu mai era nici un loc liber, era destul loc mai sus de schit, pe acelasi drum. Avansam pe jos, pe acelasi drumul forestier, cel care duce la Schitul Patrunsa. Dupa vreo 500-700m, traseul incepe pe partea dreapta a drumului si este marcat de un indicator.
Urcarea incepe destul de abrupt si se mentine asa, pe toata durata traseului, pana pe creasta. Avem multa altitudine de urcat, pe o lungime redusa. Indicatorul de la inceputul traseului ne informeaza ca Saua Stevioara se afla la 4-4.5 ore si ca traseul este dificil, periculos, expus, are inclinatie mare si ca este interzis iarna. Probabil ca cele de sus sunt adevarate pentru cineva care nu este obisnuit cu muntele, noi am facut 3 ore pana pe Saua Stevioara. Sunt destule zone abrupte, inclinate, dar nimic iesit din comun pentru cineva care este obisnuit cu muntele. Zone expuse ar fi cam doua la numar, dar nici acelea nu sunt foarte expuse, nefiind nevoie de lanturi si se pot parcurgere fara probleme, cu un pic de atentie.
Prima parte de padure este deasa si intunecoasa si incepe sa se rareasca pe masura in care castigam altitudine. Poteca marcata cu bulina albastra ne poarta intr-un ritm constant de urcare pana pe saua Stevioara, prima bucata de drum prin padure, a doua parte prin gol alpin si ienuparis. In gol alpin avem si cateva zone de urcare mai abrupte pe pietre si o carare care se subtiaza uneori prea tare. Dupa 3 ore sustinute de urcare ne facem prezenta pe Saua Stevioara.
In partea stanga se vede Varful Buila, iar in dreapta se vede Varful Vanturarita Mare. De la indicatorul dintre cele 2 varfuri facem la dreapta si o poteca lejera ne duce la Varful Vanturarita Mare in aproximativ 20 de minute. De pe varf putem admira Masivul Cozia dar si lantul Muntilor Fagarasi, care se afla in nori. Pe partea cealalta ni se dezvaluie Muntii Parang, si probabil ceva si din Retezat, dar si aici totul este invaluit in nori, nu se disting clar, muntii in zare. Si pe Vanturarita incep sa se adune norii, iar in departare se aud tunetele, asa ca dupa ce ne bucuram cateva minute de reusita, ne incepem coborarea, cu pasi repezi, vrem sa ne aflam departe de creasta, in caz ca va fulgera.
Coborarea se face pe acelasi drum. Manati de tunetele din departare si de vremea care se tot raceste, coboram cu spor, de pe varf, pana la Schitul Pahomie in aproximativ 2 ore si jumatate. La coborare ne-am dat seama ca am trait o falsa iluzie, crezand ca suntem singurii pe acest traseu, am intalnit 2 grupuri care inca urcare spre Vanturarita Mare si un grup care cobora pe acelasi drum. Cand am ajuns la masina ne-a ajuns si ploaia din urma si si-a facut de cap, cum a stiut ea mai bine, a dat cu gheata in noi, dar prea tarziu! Noi eram in siguranta, in masina.
| Tip traseu | Dus-intors |
| Distanta | 10km |
| Diferenta de nivel | 1100 |
| Dificultate | Medie |
| Timp de mers (fara pauze) | 6 ore |
| Punct de pornire | Schitul Pahomie |
| Parcare | Pe marginea drumului |
| Timp de deplasare la inceputul traseului | 3 ore din Bucuresti |
