0
0
Cu ocazia weekendului petrecut în Dobrogea, în care am alergat și traseul din Munții Măcin, am făcut un ocol și până la Cetatea Enisala, cea mai bine păstrată cetate medievală din Dobrogea. Se ajunge ușor: cetatea este la aproximativ 2 km de satul Enisala, comuna Sarichioi, pe drumul dintre Babadag și Jurilovca, și apare pe Google Maps sau Waze sub numele „Cetatea Enisala”.
Cetatea stă pe un deal de calcar, chiar pe marginea abruptă dinspre lac, cu vedere directă asupra lacurilor Razim și Babadag. Pe vremea când a fost ridicată, aici nu erau lacuri, ci un golf al Mării Negre, iar corăbiile treceau pe sub ziduri. De aici și rostul ei: supravegherea drumului comercial de la gurile Dunării.
A fost construită în a doua jumătate a secolului al XIV-lea (unele surse merg până la sfârșitul secolului al XIII-lea), cel mai probabil de negustorii genovezi, care aveau un întreg lanț de colonii pe coasta Mării Negre, de la Chilia și Cetatea Albă până la Caffa, în Crimeea. Toate mențiunile scrise sunt însă de după părăsirea ei, așa că atribuirea rămâne o ipoteză. Între 1397 și 1416 a făcut parte din sistemul de apărare al Țării Românești, sub Mircea cel Bătrân, iar după cucerirea Dobrogei de către otomani, în 1419-1420, aici s-a instalat o garnizoană turcească. Spre sfârșitul secolului al XV-lea cetatea a fost părăsită: granița se mutase mult mai la nord, iar cordoanele de nisip care au închis Razimul față de mare i-au luat orice rost. Numele actual vine din turcescul Yeni-Sale, „satul nou”; în unele lucrări apare și sub numele grecesc Heracleea.
Ce a rămas este impresionant pentru vârsta ei: o incintă de formă neregulată, care urmează conturul dealului, cu ziduri de piatră înalte de 5 până la 10 metri, turnuri de colț (trei dintre ele cu exterior pentagonal, ceva rar în Dobrogea), turnul porții, cu intrarea monumentală, și o cisternă de apă în interior. A existat și o a doua incintă, exterioară, din care au mai rămas doar urme. Săpăturile au început în 1938, iar zidurile au fost consolidate începând cu anii ’70.
Mașina se lasă în parcarea de la baza dealului, de unde urcăm câteva sute de metri pe o alee asfaltată și pe niște trepte metalice montate recent. Urcarea este scurtă, dar dealul nu are aproape deloc umbră, așa că vara, la prânz, apa și pălăria sunt obligatorii. Cetatea este administrată de ICEM Tulcea și este închisă lunea. Taxa de intrare este modică (în 2026, 20 de lei pentru adulți, redusă pentru copii și studenți), iar programul se schimbă cu sezonul, așa că merită verificat înainte pe site-ul ICEM. Vizita în sine durează cam o oră, cu tot cu poze.
Panorama de sus este motivul principal pentru care merită drumul: Razimul întins ca o mare, Babadagul în partea cealaltă, satul jos, la picioarele dealului, și, în zilele senine, se ghicește în depărtare cordonul de nisip care desparte lacul de mare. Este ușor de înțeles de ce a fost aleasă exact această poziție. Cetatea este cel mai vizitat obiectiv turistic din județul Tulcea, deci în weekendurile de vară nu veți fi singuri.
La câteva sute de metri, în sat, se află Gospodăria Țărănească Enisala, un mic muzeu în aer liber cu o casă tradițională dobrogeană, care se vizitează cu bilet combinat. Dacă veniți la început de mai, în apropiere înflorește rezervația de bujori de la Enisala. Iar dacă aveți o zi întreagă la dispoziție, continuați spre Jurilovca, cu portul și restaurantele cu pește, spre Capul Doloșman și ruinele cetății antice Argamum, sau luați barca din Jurilovca până la Gura Portiței.
