0
0
Soteska Pekel, adică Cheile Iadului (pekel înseamnă iad în slovenă), este o chee îngustă aflată la circa 4 km de Borovnica și la aproximativ 23 km de Ljubljana, în care pârâul Otavščica, cursul superior al Borovniščicăi, formează cinci cascade, una deasupra celeilalte. Tura este scurtă, sub 5 km, dar nu este deloc o plimbare: după a doua cascadă, traseul devine tehnic, cu porțiuni de cățărare, și nu este recomandat începătorilor.
Cheile, lungi de aproximativ 1,5 km, sunt săpate în dolomite din Triasic, iar apa și-a croit drumul pe linia unei falii tectonice abrupte. Fisurile rocii au dat naștere și unor forme spectaculoase, precum turnul de stâncă Hudičev zob și o fereastră naturală în piatră. Din punct de vedere geografic, zona aparține Dinaricilor și se află la marginea mlaștinii Ljubljanei (Ljubljansko barje).
Numele vine dintr-un vechi obicei popular de a numi locurile greu accesibile și înfricoșătoare „casa diavolului”, iar o legendă locală spune că cheile s-au format atunci când un dragon s-a eliberat din lanțul Sfintei Margareta. Primele poteci au fost făcute de cărbunari, care coborau lemnul pe albia pârâului. Locul a fost descris ca obiectiv turistic la sfârșitul secolului al XIX-lea, potecile pentru vizitatori au fost deschise la începutul secolului trecut, iar în 1964 treptele de lemn de lângă cascade au fost înlocuite cu o structură metalică. Astăzi, podețele, scările și lanțurile sunt întreținute de voluntari locali.
Din Ljubljana se ajunge pe autostrada A1, spre Koper, cu ieșire la Vrhnika, apoi pe drumul spre Borovnica, urmând indicatoarele „Pekel”. Drumul se termină la Gostišče Pekel, un han cunoscut pentru păstrăvul servit, lângă care se află parcarea de la intrarea în chei. Vara, în weekend, aceasta se umple repede, așa că noi am oprit mai jos, într-o zonă de parcare de pe marginea drumului, pe stânga, la aproximativ 700 m de intrarea în chei.
Din parcarea de jos mergem pe lângă drum până la han, apoi traversăm pajiștea pe lângă o moară veche restaurată și trecem pârâul până la chipul unui diavol sculptat în lemn, care marchează intrarea în chei. Prima parte este ușoară, pe podețe de lemn: ajungem mai întâi la prima cascadă, cea mai mică, de doar 5 m, iar printr-o potecă scurtă laterală, la a doua, de 16 m. Până aici traseul este potrivit și pentru copii.
După a doua cascadă începe partea dificilă. Poteca urcă pe trepte abrupte, bine asigurate, până la o platformă de belvedere cu masă și bancă, lângă a treia cascadă, Kozjak, de 18 m. De aici înainte, traseul are elemente de cățărare: scări înguste, lanțuri și suporturi de metal pentru prindere, dar și zone expuse. Este cea mai abruptă porțiune a turei, cu o diferență de nivel de peste 150 m pe doar 300 m distanță, iar pentru a trece prin chei, pe lângă cascade, nu există altă variantă. Gradul de dificultate este ridicat și nu recomandăm traseul începătorilor. Se recomandă purtarea căștii, iar podețele și stâncile sunt alunecoase din cauza umezelii din chei.
Deasupra celei de-a treia cascade, treptele continuă printr-un horn îngust de stâncă, iar câteva zeci de metri mai sus poteca se împarte în două. Noi am urcat pe varianta care trece peste Hudičev zob, „Dintele Diavolului”, un turn de stâncă asigurat cu cabluri de oțel, de unde se deschide o priveliște spre cătunele Pristava și Lašče și spre satele din capătul văii Borovnicei. După el urmează o porțiune abruptă și alunecoasă, care ne scoate deasupra cheilor, până la o intersecție marcată cu indicatoare, punctul cel mai înalt al turei, la circa 645 m.
Coborârea am făcut-o tot prin chei, pe cealaltă variantă, care urmează albia pârâului. Trecem mai întâi pe lângă a cincea cascadă, cea mai înaltă, de 20 m, deasupra căreia se văd ruinele unui baraj de piatră și ale unei vechi mori, apoi coborâm până la a patra cascadă, de 17 m, considerată cea mai frumoasă, pentru că apa cade liber, într-un singur fir. Mai jos traversăm pârâul de două ori pe podețe și coborâm o pantă abruptă, foarte alunecoasă pe vreme umedă, până la ramificația de deasupra celei de-a treia cascade, de unde coborâm pe același drum pe care am urcat. Varianta clasică de întoarcere este însă prin cătunul Pristava, pe poteci și drumuri forestiere, mult mai puțin expusă decât coborârea prin chei.
Din păcate, noi am prins cheile într-un moment nefavorabil: vara lui 2026 a fost foarte secetoasă, iar din cele cinci cascade doar din a patra și a cincea mai curgea un firicel de apă. Chiar și în verile obișnuite debitul scade mult, așa că primăvara și toamna sunt perioadele cele mai bune. Cheile arată cu totul altfel după ploi, când cascadele sunt pline, dar atunci poteca devine alunecoasă, iar porțiunile de după a treia cascadă nu sunt recomandate. Ideal este să veniți la câteva zile după o ploaie serioasă. Iarna, traseul se parcurge doar cu echipament complet, cascadele înghețate fiind căutate de alpiniștii de gheață.
Dacă tot ajungeți în zonă, merită oprit și în Borovnica, unde se păstrează un singur pilon din fostul viaduct feroviar, pe vremea lui unul dintre cele mai mari poduri de zidărie din Europa, distrus în Al Doilea Război Mondial. Tot aici începe Ljubljansko barje, unde au fost descoperite locuințe preistorice pe piloni incluse în patrimoniul UNESCO.
| Tip traseu | Circuit |
| Distanță | 4,9 km |
| Diferență de nivel | 380 m |
| Dificultate | Grea (porțiuni de cățărare, nerecomandat începătorilor) |
| Timp de mers (fără pauze) | 2 – 2,5 ore |
| Punct de pornire | Parcarea de pe marginea drumului, sub Gostišče Pekel, Borovnica, Slovenia |
| Parcare | Pe marginea drumului, pe stânga, la circa 700 m de intrarea în chei |
