
Am inceput luna februarie cu o grupa de munti, pe langa care am trecut de atatea ori cu masina, in trecut, si de care nu stiam nimic. Muntii Clabucet se astern pe partea dreapta a drumului (daca vii dinspre Bucuresti) intre Maneciu-Ungureni si Cheia. Cel mai inalt varf din acest masiv se numeste Clabucetul Maneciului si se afla la 1460m altitudine. Muntii Clabucet sunt “prinsi” intre alte grupe de munti mult mai cunoscute: Muntii Grohotis spre Vest (pe cealalta parte a DN1A), Muntii Tataru spre Est si Muntii Ciucas spre Nord. Barajul Maneciu se afla la sudul acestui masiv. Delimitarea fata de ceilalti munti se face prin cele 2 vai: Valea Teleajen si Valea Telejenel.
Am incercat sa ajungem in varf si cu trei saptamani in urma, incepand traseul de la Barajul Maneciu si urcand spre satul Slon pe bulina albastra, iar de la Slon am urmat traseul marcat cu bulina spre stanga, inconjurand masivul de fapt, inainte de a urca pe el. Din superficialitate si lipsa materialelor de documentare a acestei zone am subestimat lungimea acestui traseu si am inceput tura prea tarziu. La vreo ora de varf am decis sa ne intoarcem, eram destul de obositi si nu ne doream sa mai mergem cateva ore in plus la frontala.
De data asta am inceput traseul de pe DN1A, de pe strada Valea Popii, din Comuna Maneciu si am facut un circuit, urcand pe traseul bulina galbena si coborand pe traseul triunghi galben. Documentarea de data asta am facut-o de pe website-ul oficial al zonei, valeateleajenului.ro. Aceste trasee nu apar pe aplicatia MuntiiNostri, si apar partial pe Strava. Traseele sunt foarte bine marcate, tot de pe site-ul oficial am inteles ca au fost marcate/reinnoite in 2022-2023. Am legat doua dintre trasee aflat pe acest site pentru a forma un circuit. Fiindca acest munti sunt inconjurati de “nume mai mari” nu sunt atat de batuti de picior de drumet. Si traseele, desi marcate, sunt mai salbatice si pline de vegetatie, decat ne-am fi asteptat. Nu am vazut pe nimeni pe traseu.
Traseul l-am inceput de pe strada Valea Popii. Am parcat la o intersectie, pe un drum pietruit, care se dezlipeste din DN1A. Cel mai simplu de gasit aceasta strada este prin cautarea pensiunii “La Padure”. Noi am parcat la inceputul strazii si nu la pensiune. De aici am urmat drumul pietruit, care este marcat inca de la despartirea de DN1A, pana la raul Teleajen, unde am trecut pe sub o bariera si am traversat raul pe un pod.
Bulina galbena ne duce mai departe pe un drum forestier. Dupa in jur de 1km de la pod poteca se desparte de drumul forestier. Mare atentie aici, noi nu am vazut aceasta iesire si am inaintat pe forestier o vreme, facand intoarcerea pe traseu mult mai grea. Bulina galbena ne poarta pe muchia muntelui Monteoru, uneori prin paduri tinere de brad, cu scurte zone de urcare mai intensa. La vreo ora si un pic de cand am pornit de la masina atingem Varful Monteoru, un varf impadurit, care se afla la 1053m altitudine. Daca nu ar fi fost scris pe un copac numele acest varf am fi trecut pe langa el, fara sa stim unde suntem.
De la Varful Monteoru poteca coboara un pic si se face mai lina, cel putin 1km. Din covorul de frunze cazute mai rasare si cate un ghiocel.
Urmeaza si doua zone de urcare mai intensa in care inclinatia, covorul de frunze moarte si pamantul moale ne cam incurca, dar mergand usurel si ajutandu-ne unii pe altii ajungem cu succes in zona de gol alpin. Aici ne intalnim cu poteca bulina albatra, poteca pe care ar fi trebuit sa ajungem in varf cu trei saptamani in urma.
Mai mergem in jur de 45 minute pe drumul acesta larg, in gol alpin, care este comun pentru mai multe trasee. Ne mai asteapta o urcare scurta si abrupta si atingem varful cu succes. Se vede o parte din Muntii Ciucas si trecerea din acestia in Muntii Grohotis, trecere pe care o cunoastem sub numele de Pasul Bratocea, care de aici de sus se vede ca un arc culcat. Dupa scurt timp norii si ceata invaluie Muntii Ciucas, dar incep sa se vada si mai bine Muntii Grohotis. Ni se arata o multime de munti din Carpatii Orientali, dar cel mai apropiat este Varful lui Crai.
Coborarea o incepem pe acelasi traseu, pe care am venit, si mergem pana la stana. Aici se afla si un indicator, care ne arata ca directia de coborare este spre dreapta, spre stana. Noi am trecut prin stana, acum iarna este abandonata. Am inteles ca vara ar functiona, in perioada Mai-Septembrie, conform site-ului valeateleajenului.ro, si ar fi greu de trecut din cauza cainlor de la stana.
Pana la coborarea in padure nu este nici un indicator, de la liziera padurii se vede din departe o sageata. Mergem drept pana la liziera, iar de acolo urmam in continuare marcajele triunghi galben. Si aici, aceste marcaje ies din drumul forestier, de mai multe ori, asa ca recomand sa le urmati cu atentie. Primul kilometru ne coboara printr-o zona mai salbatica si mai plina de vegetatie, urmand se ne scoata intr-un drum forestier, la inceput si el mai salbatic si mai uitat de lume. Pe masura ce coboram drumul forestier devine din ce in ce mai bun si ne creste mult viteza cu care avansam. Desi pe semne scrie ca ar trebui sa ajungem la DN1A in 2 ore, noi am facut 3 ore la coborare si sincer nu vad cum s-ar putea face mult mai repede. Zonele salbatice incetinesc viteza destul de mult. Macar nu a trebuit sa pierdem timp de orientarea, marcajele sunt foarte bine facute.
Drumul forestier se termina intr-un pod, care are o bariera, la fel ca cel de la urcare. Dupa cateva sute de metri de la pod ajungem in DN1A. De aici mergem spre stanga, pe marginea drumului national, in jur de 1.5km pana ne intoarcem la strada pe care am lasat masina.
Tip traseu | Circuit |
Distanta | 16km |
Diferenta de nivel | 750m |
Dificultate | Medie |
Timp de mers (fara pauze) | 7 ore |
Punct de pornire | Str. Valea Teleajenului (comuna Maneciu) sau din dreptul Pensiunii “La Padure” |
Parcare | Pe marginea drumului pe str. Valea Teleajenului |
Timp de deplasare la inceputul traseului | 1 ore 50 minute din Bucuresti |