0
0
Cu ocazia sarbatorii de 1 Decembrie, ne-am aflat la Baile Olanesti si am decis sa dam curs multiplelor indicatoare care ne indrumau spre Manastirea Bradu. Drumul pana la Baile Olanesti a durat aproximativ 3 ore cu masina, insa l-am parcurs cu o zi inainte.
Dupa o noapte buna de somn si o cafea savurata in tihna, ne-am indreptat spre centrul statiunii, pe care l-am traversat pana am ajuns la Aleea Izvoarelor. Aici se afla si Grupul Central de Izvoare, un punct important al statiunii, unde accesul la apele minerale se face pe baza de cartela. De aici am parasit aleea destul de repede, in cautarea potecii. Aceasta este usor ascunsa, pornind de dupa o poarta din sarma, aflata chiar langa Grupul Central de Izvoare.
Poteca este acoperita de frunze vestede, insa drumul ramane vizibil. In stanga curge un rau involburat, usor umflat de ploile recente. Dupa putin timp, ne ies in cale doi catei, unul mai mare si altul mai mic, mai speriati de prezenta noastra decat noi de ei.
Pe masura ce castigam altitudine, intalnim tot mai multi bolovani de mari dimensiuni, desprinsi din stancile din dreapta, care intre timp au fost acoperite de un muschi verde. Dupa nici 30 de minute de urcare, lasam in urma partea cea mai solicitanta a traseului si ne regasim in satul Tisa.
In Tisa, pe potecuta de intrare, suntem intampinati de un alt caine, legat la marginea unei proprietati, semn ca acest lucru pare sa fie ceva obisnuit pe aici. Inaintam pe drumul stramt dintre case pana ajungem la drumul principal, asfaltat, care duce spre Gurguiata.
Noi, bineinteles, mereu in cautare de senzatii, evitam drumul principal si gasim o strada laterala printre case, la fel de stramta, pe alocuri abrupta si noroiasa. Pe acest drum suntem intampinati de diversi catei: unii liberi si prietenosi, altii mai agresivi, dar legati la marginea proprietatilor. Suparam si cateva gaste, care par nehotarate intre a ne ataca sau a fugi, insa ne imprietenim si cu niste pisicute dragute, mereu in cautare de atentii.
Aceasta strada ne readuce in drumul mare. La iesirea din Gurguiata, o alta haita de catei, mari si mici, ne latra disperati dintr-o curte. Dupa ce trecem de proprietate, stapana le deschide poarta, iar acestia se repezesc spre noi, insa sunt calmati in scurt timp de strigatele noastre si ale proprietarei.
Ne continuam drumul, care este larg, cu portiuni asfaltate si pietruite. Trecem pe langa Piscul Gurguiata (830 m), iar dupa inca 15–20 de minute ajungem in satul Gurguiata.
La intrarea in sat se afla si poteca de coborare catre Pietrisu/Comanca, pe unde urmeaza sa ne intoarcem. Deocamdata, continuam inainte prin sat, care, spre deosebire de Tisa, este mult mai intins: casele sunt rasfirate, la distante mari unele de altele, iar tot locul are un suflu spiritual aparte, marcat de prezenta manastirilor si a troitelor.
In apropierea Schitului Bradu, suntem din nou intampinati de trei caini, care se reped spre noi cu mult zgomot. Facem cale intoarsa pentru moment, iar vanatorul din zona striga la ei si ne linisteste, spunandu-ne ca sunt mai mult galagiosi si ca nu musca. Ne facem curaj, incepem sa le vorbim calm pentru a-i linisti si reusim sa trecem pe langa ei, lasandu-le si cateva atentii sub forma de mancare.
Ajunsi la schit, resimtind oboseala dupa atata alergatura cauzata de caini, ne oprim pentru o scurta pauza. Facem cateva fotografii in incinta schitului, apoi pornim inapoi, in cautarea potecii de coborare. Pentru a ajunge la ea, trebuie sa traversam din nou satul Gurguiata, ceea ce inseamna sa ne intalnim iar cu cainii vanatorului, care intre timp ne-au uitat si reincep sa latre. Mai strigam o data la ei si, si de aceasta data, reusim sa trecem fara incidente.
Coborarea o facem pe poteca marcata cu cruce rosie, care ne poarta prin inima padurii, departe de localitati (si de cainii acestora). Coborarea este mult mai relaxanta, printr-o padure larga, plina de frunzaris. Marcajele mai dispar ocazional, dar reapar mai tarziu. Este recomandata folosirea unei aplicatii in aceasta zona, mai ales toamna sau iarna, cand potecile pot fi acoperite.
Dupa nici o ora de coborare ne regasim pe drumul asfaltat care leaga Comanca de Baile Olanesti. Ne indreptam spre stanga, in usoara coborare, pe drumul asfaltat, spre Baile Olanesti. Dupa aproximativ 2 km de mers ajungem la o intersectie, unde facem la dreapta si traversam podul pentru a ajunge inapoi pe Aleea Izvoarelor, de unde am pornit.
In concluzie, este un traseu care ne poarta prin paduri, sate si manastiri si ne ofera o imagine de ansamblu asupra vietii din zona, dar care poate nu este pentru oricine. Zonele in care civilizatia se intrepatrunde atat de puternic cu natura vin cu pericolele lor. Toata zona, fiind inconjurata de paduri de altitudine joasa, este un mediu prielnic pentru urs, acesta fiind si motivul principal al prezentei cainilor in numar atat de mare pe traseu. Asadar, daca va doriti sa il parcurgeti, atentie la caini! Se poate face si o varianta modificata a traseului, prin care ocoliti satul Tisa si urcati pe unde am coborat noi, pentru a reduce contactul cu cainii.
| Tip traseu | Circuit |
| Distanta | 12km |
| Diferenta de nivel | 550m |
| Dificultate | Usoara vara, medie iarna |
| Timp de mers (fara pauze) | 3-4 ore |
| Punct de pornire | Baile Olanesti |
| Parcare | Parcare platita pe strazile din Baile Olanesti |
| Timp de deplasare la inceputul traseului | 3 ore din Bucuresti |
